Pentru că îi pasă de comună, Gheorghiță Cărtușanu demarează achiziție de urgență pentru 55 000 de saci menajeri

Cărtușanu

Comuna Fundeni din județul Călărași a intrat pe lista comunelor cu mari probleme în ridicarea gunoiului menajer.

Operatorul care se ocupă cu colectarea gunoiului menajer, societatea Iridex Group Salubrizare SRL, refuză colectarea gunoiului din casă în casă. Primarul comunei Fundeni, Gheorghiță Cărtușanu, este disperat și caută soluții pentru rezolvarea acestei probleme.

,, Primăria a găsit o soluție temporară de rezolvare problemelor cu care se confruntă mai ales cetățenii în vârstă care locuiesc la noi în comună. Timp de două luni, fiecare gospodărie va primi câte trei saci pe săptămână, pentru depozitarea deșeurilor menajere.  Facem achiziție de urgență de saci , pentru că pe cei de la ADI Ecomanagement Salubris Călărași și cei de la Consiliul Județean Călărași nu-i interesează să găsească o soluție legală și urgentă pentru ridicarea gunoiului din poartă în poartă. Sunt de acord că, inițial, contractul a fost făcut prost dar trebuie să găsim un compromis legal. . De 12 ani noi colectăm gunoiul din poartă în poartă și oamenilor în vârstă le este greu să meargă până la punctele de colectare. Cu banii pe care îi cheltuie operatorul cu tipărirea de  pliante prin care învață cetățenii să colecteze selectiv, mai bine cumpără pubele  inscripționate cu tipul de gunoi care trebuie depozitat. Până la rezolvarea situației, pentru că îmi pasă de comuna mea, voi achiziționa pe procedură de urgență, 55 000 de saci pe care îî împărți cetățenilor.  Nimeni nu s-a gândit în momentul semnării contractului, la un bătrân, la o bătrână care nu poate să-și ducă gunoiul până la locul în care sunt amplasate containerele pe o distanță de 50, 100, 500 de metri. „

460 vizualizari in total 1 vizualizari azi


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*