Pagini de istorie locală / PROF.DR. CONSTANTIN TUDOR / Personalități călărășene – Prof. univ. dr. ADRIAN RĂDULESCU

adrian-radulescu-meritul-dobrogean-foto (2)

Istoricul Adrian Rădulescu s-a născut în comuna Dorobanţu, județul Călărași, la 16 august 1932. Cursurile primare și gimnaziale le-a făcut în comuna natală, iar liceul l-a absolvit în Călărași.  Tatăl său, Vasile Rădulescu, a fost preotul paroh al Bisericii din Dorobanțu timp de peste 35 de ani. Ca recunoaştere a meritelor ambilor părinţi, aceştia au fost înmormântaţi în curtea bisericii din comună. La 5 mai 2000, după o îndelungată suferinţă, Adrian Rădulescu a trecut în lumea celor drepți și fără de prihană.

După absolvirea studiilor liceale a urmat cursurile Facultății de istorie din cadrul Universității București, unde  a avut şansa să beneficieze de îndrumarea unei adevărate „generaţii de aur“ a arheologiei – D. M. Pippidi, loan Nestor, Emil Condurachi, Gheorghe Ștefan, Dumitru Tudor și  Dumitru Berciu, cu ajutorul cărora s-a specializat in istorie veche şi epigrafie. Ca student, a fost prezent pe mai multe şantiere arheologice, cu precădere la Dinogetia.

În anul 1972 a obţinut titlul de doctor în istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, cu teza „Dezvoltarea meşteşugurilor în Dobrogea romană. Ceramica“, sub îndrumarea academicianului Constantin Daicoviciu.
A fost împătimit de muncă şi angajatul unei singure instituţii: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie. Din anul 1956 a fost, pe rând, muzeograf, şef de secţie (1965), director adjunct (1968) şi director (1969 – ianuarie 1990 şi, apoi, din octombrie 1992 până la sfârşitul vieţii).

Preocupat de problemele atât de complexe ale arheologiei şi muzeografiei dobrogene, a străbătut ţinutul de la un capăt la altul, verificând starea monumentelor arheologice cunoscute de mai multă vreme; înregistrează alte obiective noi, sprijină cu generozitate cercetările întreprinse de colectivele de arheologi (indiferent de instituţiile cărora le aparţineau ori de perioada investigată) pe diferite şantiere şi impulsionează, cu o energie impresionantă, atât cercetările de teren, cât şi activitatea de valorificare ştiinţifică şi muzeistică. Cu talent, entuziasm şi stăruinţă, a reuşit să imprime în conştiinţa tuturor celor ce făceau cunoştinţă cu Dobrogea respectul pentru arheologia şi istoria ei.

Ca arheolog, a participat la săpături şi a condus şantiere de interes naţional, având şansa şi flerul să scoată la lumină: zidul de incintă al Tomisului, 1958, Edificiul Roman cu Mozaic, termele de la Tomis („Lentiarion“), complexurile de monumente romano-bizantine din sectorul de vest tomitan, Parcul Catedralei, 1971-1974, diferite alte şantiere de salvare din peninsula Constanţei sau din teritoriul rural aferent oraşelor Tomis şi chiar Callatis, cercetările din complexul rupestru de la Basarabi, 1957, necropola feudală-timpurie de la Castelu, 1958, zona atelierelor meşteşugăreşti de la Teliţa, jud. Tulcea etc.

În anul 1974 a iniţiat cercetările arheologice sistematice de la Albeşti, şantier pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii. Cetatea greco-indigenă Albeşti, din teritoriul callatian, obiectiv de referinţă pentru înţelegerea evoluţiei raporturilor dintre teritoriile rurale şi cetăţile vest-pontice în perioada greco-elenistică, este singurul sit de acest tip cercetat sistematic în Dobrogea.

Tezaurul de statui de la Tomis a fost scos la lumina zilei în 1962. La 6 m adâncime sub pământ a fost descoperit celebrul grup de 24 de statui romane care au dus faima muzeului constănţean în ţară şi peste hotare: Fortuna cu Pontos, Șarpele Glycon, Aedicula cu Nemesis etc.
A avut o importantă contribuţie la individualizarea cursului istoric al Dobrogei, prin publicarea monografiei „Istoria Dobrogei“ (în colaborare cu I. Bitoleanu), volum apărut în două ediţii, un adevărat manual pentru toate vârstele.

Prin contribuţiile sale la editarea primelor două tomuri ale seriei „Istoria Românilor“, publicate sub egida Academiei Române, s-a reuşit integrarea istoriei dobrogene în cea a României, aspect de maximă importanţă pentru cunoaşterea integratoare a provinciei la ţară.

Zeci de cărţi, sute de articole, organizarea mai multor manifestări ştiinţifice internaţionale poartă semnătura istoricului. Adrian Rădulescu s-a dedicat organizării şi întemeierii de noi muzee, dar şi susţinerii lucrărilor de restaurare şi conservare a monumentelor istorice. S-a ocupat de organizarea noilor obiective muzeistice, între care Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, reamenajat în actuala clădire la 25 decembrie 1977.

Între anii 1974 şi 1977 a coordonat lucrările de restaurare a Monumentului de la Adamclisi, prin impunerea variantei autoportante, care a permis reconstituirea acestuia în forma iniţială; în paralel, s-a preocupat direct şi de amenajarea muzeului din localitate, menit să pună în valoare atât piesele originale ale monumentului, cât şi cele mai reprezentative descoperiri din Cetatea Tropaeum Traiani, într-o modalitate care situează obiectivul în cauză printre cele mai apreciate muzee din ţară.

Prin eforturi care i-au aparţinut în mare măsură, a reuşit să convingă autorităţile vremii să realizeze şi muzeul de sit de la Histria, unde, în locul unei modeste construcţii, s-a clădit una modernă, spaţioasă, în care sunt conservate şi expuse piesele străvechii colonii greceşti şi ale teritoriului învecinat.

Activitatea sa atât de susţinută i-a atras o binemeritată recunoaştere internă şi internaţională: 1969 – preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Studii Clasice din România, 1970 – director al Centrului de Studii Ovidiene, 1985 – vicepreşedinte al Institutului Român de Tracologie şi preşedintele Filialei Constanţa a aceleiaşi instituţii; în anul 1985 devine membru corespondent al Institutului German de Arheologie din Frankfurt am Main, în 1988 – preşedinte al Filialei Constanţa a Asociaţiei Oamenilor de Știinţă, membru al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice (1990-1996) şi preşedinte, pentru un timp, al acesteia (1995), membru al Comisiei Naţionale de Arheologie (între 1976 şi 1999) şi preşedinte al acesteia (între 1993 şi 1997), comisie care întruneşte unii dintre cei mai valoroşi specialişti din institutele de profil ale Academiei Române, din reţeaua Ministerului Culturii şi Cultelor şi din cea a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Știinţifice.
În ianuarie 1990 a devenit primul primar general postdecembrist al judeţului Constanţa, iar după alegerile din 20 mai 1990, primul prefect al acestuia (până în noiembrie 1991).

Era sensibil la durerile altora; suferea din cauza limitelor (cel mai adesea obiective) care-i erau impuse în satisfacerea cerinţelor numeroase şi justificate ale semenilor. Nu a neglijat niciun moment problemele istoriei, ale culturii şi ale învăţământului, ale altor domenii – sociale sau economice -, chiar dacă împlinirile n-au fost întotdeauna pe măsura speranţelor.
Sub conducerea prefectului şi profesorului Adrian Rădulescu s-au desfăşurat amplele manifestări ştiinţifice şi culturale din 1991, prilejuite de împlinirea a 2.500 de ani de existenţă arheologică şi a 2.250 de ani de la prima atestare literară a Tomisului.

A sprijinit Biserica Ortodoxă Română ca membru, timp de peste două decenii, în Consiliul Eparhial şi în Consiliul Naţional Bisericesc, contribuind decisiv la transformarea Episcopiei Tomisului în Arhiepiscopie. A dorit o Mitropolie şi a trăit cu convingerea că, într-o zi, se va realiza.

           

2252 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*