Roxana Pațurcă a fost votată pentru a fi membră și în Comisia pentru mediu

În cadrul Ședinței de Plen din data de 10 aprilie 2017, senatoarea Roxana Pațurcă a fost votată pentru a fi membră și în Comisia pentru mediu.
,,Acest lucru mă încurajează să muncesc mai mult și, totodată, mă bucură încrederea acordată de colegii mei. Este important să avem grijă de mediul înconjurător, să încercăm să păstrăm natura cât mai curată și să diminuăm efectele nocive ale poluării astfel încât România să fie o țară “eco”. Sper ca activitatea mea în această comisie să facă cinste călărășenilor mei !”-Roxana Pațurcă.
Despre controversata lege a salarizării unitare, aceasta a declarat:
,,Pentru următoarele 10 zile va fi în dezbatere publică Legea salarizării unitare, o lege intens discutată și dezbătută. Personal, cred cu tărie în succesul acestei legi și vom continua să îmbunătățim traiul românilor prin măsuri sustenabile și de viitor. Până acum am respectat termenele și am dus la îndeplinire obiectivele propuse prin planul de guvernare, astfel am reușit să aducem zâmbete pe chipurile cetățenilor. Ne propunem ca până în toamna anului 2017 să adoptăm și Legea pensionării, toate acestea pentru a atinge cel mai important obiectiv: mai mulți români în clasa de mijloc.”
