rox1

rox2    Și în această sesiune parlamentară, senatoarea Roxana Pațurcă, a fost reconfirmată ca vicelider PSD în Senatul României. A fost realeasă și în Comisia de Buget –Finanțe și din această sesiune parlamentară va face parte și din Comisia de Mediu.

Roxana Pațurcă a fost aleasă senator în decembrie 2016 în circumscripția electorală nr. 12 Călărași. În prima sesiune parlamentară, a inițiat 14 propuneri legislative, dintre care , una a fost promulgată ca și lege.

Săptămâna trecută, aceasta a realizat un adevărat tur de forță, participând la multe evenimente desfășurate atât în municipiul Călărași, cât și în comunele din județ.

,, În întalnirile avute cu cetațenii am luat act, încă odată, de problemele cu care se confruntă populația în raport cu administrația . PSD are soluții și experiența necesară pentru a rezolva multe din greutațile actuale.

Avem resursele financiare puse la dispoziție prin programele guvernamentale de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și putem accesa și fonduri europene prin Programul Operational Regional.

Tot ce trebuie este implicare și seriozitate, devotament și profesionalism, caracteristici ale fiecarui primar.. Partidul Social Democrat Călărași, are  prin parlamentarii săi, soluții pentru comunitațile din județul Călărași”.- Roxana rox5rox6rox7rox4rox8Pațurcă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *