Există modalitatea prin care să convingi eficient electoratul fără a apela la tehnicile de manipulare politică sau de fraudare a alegerilor?

Da, există! Prin prezentarea faptelor pe care le-ai făcut și realizărilor pe care le-ai avut până în momentul candidaturii. Faptele tale ca om, faptele tale ca profesionist, faptele tale pe o anumită funcție și, de ce nu, faptele tale ca și politician. E drept, atunci când nu ai cu ce să te prezinți, din aceste puncte de vedere în fața electoratului, singura șansă care îți rămâne este ori să apelezi la manipulare ori să apelezi la cumpărarea voturilor.
Ivan Pavlov laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină în anul 1904, este și cel care a definit „reflexul condiționat”, prin experimentul cu numele „câinele lui Pavlov.”
Astfel, omul de știință a folosit un clopoțel pentru chemarea câinelui la masă și, după câteva repetări, câinele a început să saliveze numai la auzul clopoțelului, fără a ajunge să mai vadă bucata de carne pregătită pentru el!
„Mulțimea se comportă precum câinele lui Pavlov””, obișnuia să le spună Lavrenti Beria, temutul șef al NKVD-ului, poliția secretă a fostului URSS, studenților americani care studiau la Kremlin. Mulțimea va reacționa pozitiv nu doar la elementele concrete de satisfacere a trebuințelor fundamentale, ci și la auzul promisiunilor!
Campaniile online, pe Facebook, le vor înlocui treptat, în mare măsură pe cele clasice, fără a determina însă dispariția acestora. Noile media sunt mult mai pe placul politicienilor deoarece libertatea este mai mare, iar gradul de control al autorităților de reglementare a media fiind foarte mic.
Internetul a transformat rapid modul în care persoanele, organizațiile, instituțiile politice și guvernele, comunică și negociază mesajele. În România, Facebook a cunoscut o rapidă expansiune, fiind rețeaua de socializare adoptată de majoritatea internăuților. Succesul în rândurile maselor a cunoscutei rețele de socializare, i-a determinat pe unii politicieni să se plieze noului curent, astfel încât, mulți dintre ei și-au creat conturi de Facebook. Ca și la bloguri, tendința este de a folosi pagina de Facebook sub forma promovării imaginii publice și, mai puțin aceea de a relaționa cu comunitatea online.
Comunicarea prin new media constitue o provocare la nivelul abordării teoretice dar și al aplicabilității practice, deoarece partidele politice și, implicit, politicienii au acceptat campaniile online pentru că le oferă vizibilitate, paralel cu facilitarea comunicării cu electoratul.
Metodele folosite pentru manipularea opiniei publice sunt multiple. Discursul politic, de pildă, are ca scop de cele mai multe ori, nu transmiterea unui mesaj clar către propriul electorat, ci mai degrabă, dezinformarea electorilor celorlalte partide, prin:
- Acuzații ce nu pot fi verificate imediat. Denigrarea unui adversar politic, prin lansarea unor acuzații ce nu pot fi verificate imediat, sau deloc, la adăpostul imunitătii parlamentare.
- Considerentul conformismului. Generalizarea informației, pe leit motivul „poporul vrea…” ori „populația crede că…”, este un alt mod de a influența opinia publică pe considerentul conformismului, care presupune tendința oamenilor de a se încadra în rândurile majorității.
- Abaterea atenției. Este o altă modalitate de manipulare, realizată prin lansarea unor false teme de interes general, de regulă de natură scandaloasă, în vederea trecerii sub tăcere a altor aspecte ce ar putea deranja cu adevărat opinia publică.
- Exagerarea mizei. Este des folosită pentru a captiva și influența electoratul în campanii electorale.
- Zvonurile oficiale și intoxicarea. „Surse credibile… oficiale… interne” sunt sintagme folosite de mass-media pentru lansarea pe piață a unor mesaje, de cele mai multe ori neadevărate, fără asumarea vreunei responsabilități. Dar dacă metoda zvonisticii urmărește doar punerea în circulație a unui anumit mesaj, tehnicile de intoxicare sunt mult mai subtile. Sondajele de opinie, topurile, testele formative ori dezbaterile televizate sunt câteva dintre metodele folosite în mod curent pentru inducere în eroare sau pentru crearea unor false curente favorabile anumitor teme ori fabricarea și promovarea unor false personalități politice.
- Folosirea unei persoane terțe ori a mass mediei. O altă metodă de manipulare este folosirea unei persoane terțe ori a mass-mediei pentru lansarea unor anumite teme ori atacuri, pentru a pune în postura de actor neutru adevărata persoană interesată. Această tehnică este intens exploatată în vederea manipulării populației, fie prin lansarea unor campanii de presă negative, înaintea declanșării unor atacuri directe politice.
- Compasiunea afectivă. Constituie de asemenea un mod de manevrare și de reorientare afectivă a opiniei publice. Politicienii folosesc frecvent arma lacrimilor, pentru a-și fabrica în ochii alegătorilor un portret pozitiv uman și popular, construit pe percepții emoționale.
- Strategia păstrării electoratului în ignoranţă şi mediocritate. Printre cele mai preferate strategii de manipulare este să ții electoratul în ignoranță şi mediocritate. Strategia constă în menținerea unui electorat incapabil să înțeleagă tehnologiile şi metodele folosite în controlul minții , o formă de „sclavie modernă”. Un rol critic în aplicarea acestei strategii o are calitatea educaţiei primite de indivizi. Cu cât sistemul educațional este mai prost , cu atât indivizii sunt mai predispuși la manipulări.
- Strategia de promovare a mediocrității în rândul populației. O strategie legată de cea anterioară este cea de a promova mediocritatea în rândul populației. Publicul este făcut să creadă că a fi prost, vulgar şi needucat este ceva la modă.
Partidele sau candidații politici încearcă să manipuleze electoratul în preajma alegerilor, folosind diverse metode precum:
- manipularea rezultatelor sondajelor de opinie politice;
- publicarea în mass-media a rezultatele unor sondaje de opinie inexistente;
- campanii negative false la adresa adversarilor politici;
- atacul la persoană;
- publicarea unor sondaje de opinie false;
- scandaluri și acuzaţii false la adresa adversarilor;
- manipularea mass-media (TV, radio şi presă scrisă);
- aducerea unor personalităţi care să garanteze pentru politicieni;
- manifestații publice grandioase având oamenii lor plasați în public să aplaude;
- mărirea pensiilor şi salariilor înainte de alegeri;
- dezinformarea electoratului cu ajutorul mass-mediei;
- intoxicarea electoratului cu informații false sau abaterea atenției electoratului de la problemele principale prin crearea unor diversiuni;
- „demonizarea” adversarilor;
- victimizarea.
- SURSA: https://www.rotalianul.com/
