Flori Grozavu, învățătoarea „grozavă” din Călărași care a reușit să ajute peste 600 de copii și profesori dintr-o comunitate defavorizată, fără ca măcar să-i cunoască

Flori Grozavu este învățătoare la clasa pregătitoare, în cadrul uneia dintre cele mai mari și mai importante școli din Călărași. De când se știe și-a dorit să devină dascăl și nimic nu a putut-o întoarce din drum, nici măcar provocările familiei.

Când în final a reușit să ajungă la catedră, a dat piept cu realitatea sistemului de învățământ românesc, pentru care nu o pregătise nimeni. Atunci Flori Grozavu a aflat că sunt copii în această țară, copii ce provin din medii extrem de defavorizate, din familii sărace pentru care munca câmpului e mult mai importantă decât școala. Atunci a aflat că sunt copii care poate nu au ce mânca o zi întreagă sau care poate nu vor ajunge la școală când e vreme urâtă pentru că nu au cu ce să se încalțe și să se îmbrace.

După patru ani de muncă într-o astfel de comunitate, Flori Grozavu și-a revizuit atitudinea și a înțeles că nu mai este vorba despre ea, ci despre acești copii și despre ce poate face ea pentru ei.

Poate acesta este și motivul pentru care azi este implicată în toate proiectele de voluntariat menite să întindă o mână de ajutor acestor copii. Vara trecută a primit atestatul de îndrumător Superteach și a aflat că asociația Narada pune umărul la digitalizarea comunităților de copii și profesori din medii defavorizate, oferindu-le acestora o șansă la educație. Flori Grozavu și-a suflecat mânecile, s-a dus la Inspectoratul școlar, s-a interesat unde este cea mai mare nevoie din județ, a ales comunitatea de la Curcani și fără să o lege nimic de acel loc, a pus umărul la treabă și a reușit cea mai mare strângere de fonduri de pe platforma Narada. Iar la final, după ce a obținut toate dotările necesare, pentru că i-au mai rămas bani, a donat către o altă școală din Prahova.

Flori Grozavu este un exemplu de dascăl cum nu întâlnești la tot pasul, o învățătoare dedicată trup și suflet copiilor și nevoilor lor, chiar dacă aceștia nu sunt înscriși în clasa ei. Te invit să citești mai jos o poveste de viață și de bine menită să ne inspire pe toți și doar după ce vom înțelege cu toți mesajul, sperăm să facem România bine. Pentru că și eu, și tu, și noi toți putem!

SURSA: life.rogr

5493 vizualizari in total 2 vizualizari azi

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*