Raluca Maria Caraion: ,,Mulţumesc tuturor celor implicaţi în a sprijini educaţia şi în mediile vulnerabile!”

0

is1is2

Asociația “Arca lui Miro” este o organizație umanitară, neguvernamentală, apolitică și non profit, ce a fost înființată în anul 2020 din dorința de a ajuta atât familiile care provin din zonele defavorizate ale României cât și persoanele care suferă de diverse afecțiuni.

Totul a început în anul 2018, atunci când, în drumul lor spre birou un grup de tineri s-au gândit cum pot ajuta persoanele cu posibilități financiare reduse.

Pentru a fi siguri că pot aduce zâmbetul pe chipul celor mici, aceștia l-au chemat în ajutor pe Comandantul Miro, un papagal Gri African căruia îi place să facă fapte bune.  Asociția  “Arca lui Miro” s-a născut din dorința unor oameni simpli, obișnuiți, care iubesc ceea ce fac și cred că prin exemplu lor pot schimba societatea în care trăiesc.

Sprijinirea persoanelor din diverse comunități, indiferent de vârsta acestora și de categoria socială din care fac parte, prin realizarea unor proiecte sociale adaptate nevoilor lor, constituie cel mai important obiectiv al Asocițiaţiei  “Arca lui Miro”.

INSPECTOR SCOLAR GENERAL – Prof. Raluca Maria Caraion :

 ,, Continuam campania “Ajutor pentru viitor”, prin care Asociația “Arca lui Miro”, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Călărași, doneaza mai multe calculatoare unităților de învățământ din județul Călărași.

 Vineri , a fost despre Școala Gimnaziala din Frasinet, unde am găsit o echipa foarte frumoasa!

Mulțumesc, din nou, tuturor celor implicați in a sprijini educația și in mediile vulnerabile!
“Impreuna putem aduna mai multe zâmbete!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *