Dosar penal pentru funcţionarii care folosesc maşina de serviciu în interes personal

0

 

    Vedem tot mai des în parcările de domiciliu din municipiul Călăraşi, după terminarea orelor de program, autoturisme aparţinând unor instituţii publice. Aceleaşi autoturisme pot fi văzute în timpul programului în parcările saloanelor de înfrumuseţare, cabinetelor medicale, restaurantelor sau magazinelor. Realitatea din Călăraşi deţine un album impresionant de fotografii cu autoturisme proprietatea unor instituţii publice, aflate în situaţia mai sus menţionată.

Deocamdată, plecând de la premiza că şefii şi conducătorii auto ai instituţiilor respective nu cunosc prevederile noului Cod penal, le aducem la cunoştinţă , prevederile articolului 238.

 (1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. duster

Concluzie: Nici angajaţilor de la stat nu le este permis să folosească în scopuri personale autoturismul de serviciu, un lucru logic având în vedere faptul că fiecare dintre noi asigurăm prin taxele şi impozitele plătite către stat, o mare parte din bugetul necesar funcţionării instituţiilor publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *