Dacă singura interacțiune a cetățeanului cu primăria se soldează cu o așteptare de trei ore, ce imagine bună ar putea avea primăria în fața unui cetățean?
Coordonatorul organizației municipale Pro România Călărași- consilierul local Alexandru Chiriță, a fost invitatul unui post de radio local la Emisiunea „Subiectul Zilei“, unde a vorbit despre parcursul politic și perspectivele partidului pe care îl reprezintă. Un alt subiect discutat, de mare interes pentru călărășeni, a fost neprofesionismul și lipsa de transparență a executivului primăriei municipiului Călărași :
,, Perceperea cetățenilor despre primărie și despre consiliul local este una negativă. Pe de o parte din cauza serviciilor publice care nu sunt la nivelul pretențiilor cetățenilor și pe bună dreptate și pe de altă parte, nu sunt mediatizate acțiunile consiliului local și ale primăriei. Cetățenii nu știu nimic despre ce se întamplă, dacă s-a asfaltat o stradă, cetățenii află atunci cand se întamplă. Nu sunt informați despre facilitățile și beneficiile de care ar putea beneficia în relația cu administrația locală. Sunt persoane care ajung o dată pe an la primărie să își plătească impozitele, dacă singura interacțiune a cetățeanului cu primăria se soldează cu o așteptare de trei ore, ce imagine bună ar putea avea primăria în fața unui cetățean? Oamenii nu au pretenții exagerate, ei vor niște lucruri de bun simț, informații și respect. Din păcate sunt foarte multe situații în care nu primesc nici măcar un minim ajutor.
Administrația este un administrator al banilor publici, acolo nu este un SRL în care fiecare face ce vrea și ne permitem să fim aroganți cu cetățeanul sau ne permitem să fim nu știu cum, să vorbim pe nas cu un beneficiar de servicii.
Cu executivul actual este foarte greu să porți discuții, au altă abordare, consideră că ei știu tot, că nu au nevoie de nici o părere, este foarte greu să reacționăm cu dânșii. Vă spun sincer, s-au împlinit doi ani din actualul mandat și nu am avut nici o discuție legată de problemele cetățenilor municipiului cu cineva din conducerea primăriei. Acest lucru le va aduce un deserviciu inclusiv lor, opoziția îți poate atrage atenția inclusiv la un lucru la care nu te-ai gândit. Din discuții contradictorii pot rezulta lucruri bune. Acestea sunt lucruri pe care le poate înțelege o persoană cu gândire superioară. Orice inițiativă venită din partea opoziției este sortită eșecului. Noi nu putem să facem altceva în afară de gălăgie în consiliul local, în momentul de față. Ei au impresia că dacă au asfaltat trei străzi în oraș, oamenii sunt mulțumiți… Oamenii sunt nemulțumiți pentru modul în care se lucrează, pentru deranjul pe care îl fac acești constructori, pentru viteza cu care se desfășoară lucrările. Nu este suficient doar să asfaltezi. În afară de proiectele moștenite de la fosta administrație, actuala administrație nu a venit cu nici o viziune nouă. Nu a venit cu ceva orientat către viitor, către urmașii noștri. Din păcate, în Consiliul Local nu avem un partener, nu avem cu cine să dialogăm în beneficiul cetățeanului. Dacă considerăm că doar ideile noatre sunt bune, este calea sigură către eșec!,,
