Alin Ploeșteanu : ,, Întotdeauna am profitat și vom profita de ocazii atunci când putem obține finanțări pentru proiectele noastre,,
Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Frăsinet , reprezentată de primarul Alin Ploeșteanu este cea de-a doua comună din județul Călărași care a semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației un contract de finanțare pentru Programul național de investiții ,,Anghel Saligny,,.
Obiectul contractului îl constituie alocarea unor finanțări de 11.255.228,94 lei, pentru realizarea obiectivului de investiții ,, Modernizare străzi în sat Curătești și sat Luptători din comuna Frăsinet,,.
Valoarea totală a investiției se ridică la 11.706.938,32 lei.
Edilul Alin Ploeșteanu a declarat pentru REALITATEA DIN CĂLĂRAȘI : ,, Întotdeauna am profitat și vom profita de ocazii atunci când putem obține finanțări pentru proiectele noastre, care să conducă la dezvoltarea comunei. Acum avem alte proiectele pregătite și vom aduce în curând alte vești bune pentru locuitorii comunei noastre. Este foarte important ca un primar să facă cu plăcere ceea ce face, în fiecare zi, pentru cei care l-au ales. Este datoria mea și a echipei mele să aducem la normalitatea secolului XXI, condițiile de trai ale locuitorilor,,.
