Marius Dulce : ,,Am demarat lucrările de întreţinere a carosabilului pe strada Zăvoiului,,
Edilul municipiului Călărași- Marius Dulce, a anunțat pe pagina sa de facebook, că au fost demarate lucrările de întreținere a carosabilului într-un cartier din zona Mircea Vodă.
Marius Dulce : ,,Am demarat lucrările de întreţinere a carosabilului pe strada Zăvoiului, tronsonul cuprins între str. Prel. Bucureşti şi str. Macului. Acestea vizează frezarea asfaltului existent, aducerea la cotă a căminelor, turnarea unui strat de beton pentru egalizare, aplicarea materialului geocompozit antifisură şi la final turnarea stratului de asfalt. Se va interveni acolo unde este cazul şi pentru reabilitarea trotuarelor. În zonă, în urmă cu o jumătate de an am reabilitat şi strada Nufărului, pe segmentul Str. Prel Bucureşti – str. Macului. De astăzi am început şi acţiunea de reabilitare a trotuarelor pe strada Victoriei, tronsonul cuprins între str. Luceafărului şi str. Năvodari. Lucrările, finanţate de la bugetul local, sunt realizate de Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi,,.


