Întâlnire de lucru pentru consolidarea sistemului medical din Călărași: accent pe colaborare și transparență

0

O primă întâlnire de lucru a avut loc astăzi între reprezentanți importanți ai sistemului medical din județul Călărași și conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Călărași, având ca obiectiv principal îmbunătățirea colaborării instituționale și creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților.

La discuții au participat dr. Sârzea Vlad George, președintele Colegiului Medicilor Călărași, dr. Ștefan Ionuț-Daniel, membru în Colegiul Medicilor din România, doamna dr. Pancef Ioana, medic de familie, precum și noul director al CAS Călărași, Ștefan Stan.

Dialogul s-a concentrat pe identificarea unor soluții concrete pentru eficientizarea relației dintre instituții și cadrele medicale, dar și pe stabilirea unor direcții comune de acțiune în beneficiul pacienților. Participanții au subliniat importanța unei comunicări deschise, a transparenței decizionale și a implicării active a tuturor actorilor din sistemul de sănătate.

Reprezentanții prezenți au evidențiat faptul că doar prin colaborare și asumare pot fi aduse modificări constructive în sistemul medical județean, astfel încât serviciile oferite să răspundă cât mai bine nevoilor comunității.

În acest context, a fost remarcată schimbarea de abordare la nivelul CAS Călărași, odată cu numirea noului director, Ștefan Stan. Potrivit celor prezenți, acesta a readus în prim-plan comunicarea, colaborarea, transparența și implicarea instituțională, elemente esențiale pentru buna funcționare a sistemului.

Întâlnirea de astăzi marchează începutul unui dialog care se dorește a fi unul constant și aplicat, cu obiective clare și rezultate vizibile pentru pacienții din județul Călărași. „Dialogul rămâne deschis” – este mesajul transmis la finalul reuniunii, sub semnul convingerii că „omul sfințește locul”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *