Cum ajung călărășenii fără familie să fie îngropați ca niște obiecte, nu ca oameni

Administrația Cimitirelor Călărași are o activitate lipsită de transparență și care consumă fonduri publice, în loc să le genereze. Mai mult decât atât ,,șefa morților,, Săndina Georgescu, prin acțiuni și comportament, umbrește activitățile benefice derulate de administrația Marius Dulce.

Deciziile controversate din cadrul Serviciului de Administrare a Cimitirelor Călărași ridică tot mai multe semne de întrebare, iar inițiativa organizării unui eveniment intitulat ,,Dragobete-Celebrarea tradiției românești a iubirii,,  pare să confirme o problemă mai profundă: o lipsă evidentă de discernământ administrativ și de respect față de sensibilitatea comunității.

Sub conducerea Sandinei Georgescu, instituția a devenit, în mod repetat, scena unor inițiative greu de înțeles și mai greu de justificat. După episoade deja contestate public – precum evenimentele tematice organizate în contexte considerate nepotrivite – noua propunere întrece limitele unei simple erori de comunicare. Transformarea unui spațiu destinat reculegerii și memoriei într-un obiect de „promovare” sau „vizitare” organizată ridică serioase probleme de etică și bun-simț administrativ.

 Scandal la Cimitirele din Călărași: acuzații de „șantaj mediatic” și controversele unei conduceri contestate

Un nou conflict tensionează spațiul public din Călărași, după declarațiile controversate ale șefei Serviciului de Administrare a Cimitirelor, Sandina Georgescu. Aceasta a lansat acuzații grave la adresa presei, invocând un presupus „șantaj mediatic”, în contextul refuzului instituției de a încheia contracte de promovare sau de a oferi facilități din resurse publice. Mai mult, individa vorbește în numele administrației Dulce.

Declarațiile vin însă pe fondul unor critici tot mai frecvente privind modul în care sunt concepute și promovate anumite evenimente organizate sub coordonarea sa. Inițiative precum „1 Iunie – Ziua Copilului Decedat”, „Dragobete – celebrarea tradiției românești în iubire” sau „8 Martie – flori pe mormintele mamelor” au stârnit reacții puternice în rândul comunității, fiind considerate de unii drept nepotrivite sau chiar bizare.

Criticii susțin că reacția Sandinei Georgescu reflectă o încercare de a devia atenția de la aceste controverse și de a discredita presa care le aduce în atenția publicului. În opinia acestora, expunerea unor decizii discutabile nu poate fi echivalată cu șantajul, ci reprezintă o formă legitimă de responsabilizare publică.

Groparii indiferenței: cum ajung călărășenii fără familie să fie îngropați ca niște obiecte, nu ca oameni

În România anului 2026, nu sărăcia este cea mai mare problemă. Nici lipsa banilor. Ci lipsa de omenie.

Pentru că există situații în care oameni mor singuri — iar statul, care ar trebui să le fie ultimul sprijin, îi trimite în pământ fără preot, fără Dumnezeu. Doar cu o formalitate bifată și o indiferență rece.

Potrivit unor informații din zona administrativă, mai multe persoane decedate fără aparținători ar fi fost înhumate fără slujbă religioasă, deși ar fi existat solicitări oficiale pentru respectarea ritualului creștin. Dacă aceste fapte se confirmă, nu mai vorbim despre scăpări sau erori — ci despre un tip de nepăsare care anulează orice pretenție de civilizație.

Legea nu cere mult. Bunul-simț cere și mai puțin. Un telefon către un preot. O minimă coordonare. Un gest care durează câteva minute și care face diferența între o înmormântare și o aruncare în pământ.

Dar se pare că, pentru unii funcționari, nici atât nu merită efortul.

Când administrația începe să trateze cimitirele ca pe niște depozite, iar morții ca pe niște dosare fără titular, ceva este profund stricat. Nu mai e vorba despre proceduri, ci despre o degradare morală care nu poate fi ascunsă în spatele hârtiei ștampilate.

Biserica Ortodoxă nu refuză morții fără aparținători. Din contră — îi revendică. Preoții nu cer rude, cer doar să fie anunțați. Atât. Restul ține de vocație. De credință. De umanitate.

Când nici acest lucru nu se întâmplă, vina nu mai poate fi pasată. Nu mai e „sistemul”. Este alegerea clară de a nu face nimic.

Iar în acel „nimic” se îngroapă, de fapt, mult mai mult decât niște oameni fără familie. Se îngroapă ideea că statul are grijă. Se îngroapă respectul pentru viață. Se îngroapă, liniștit și fără slujbă, chiar și ultima urmă de responsabilitate.

Pentru că adevărul e simplu și incomod:
nu toți morții sunt singuri — unii sunt abandonați.

  Până la această oră, redacția nu a primit un punct de vedere oficial al autorităților. Tăcerea, în astfel de situații, nu este neutră — este complice.

Mai mult, pe surse, am aflat că abia vineri, la mult timp după înmormântări și doar în urma sesizării redacției, ar urma să fie oficiată o slujbă religioasă. O slujbă „din urmă”. O corecție tardivă pentru o obligație ignorată la timp.

Dar întrebarea rămâne: poate fi reparată demnitatea după ce a fost deja încălcată?

Pentru că respectul nu se acordă retroactiv. Nu se programează după ce apare scandalul. Nu se mimează sub presiune.

Se face la timp. Sau nu se face deloc.

Iar când nici moartea nu mai este tratată cu decență, problema nu mai este a celor care au plecat — ci a celor care au rămas și au ales, pur și simplu, să nu le pese.