Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Călărași după un grav accident între un autocar cu 60 de persoane și un autotren

0

 

12 persoane au fost rănite. Un elicopter SMURD a fost solicitat pentru preluarea uneia dintre victime

Autoritățile au activat, joi după-amiază, Planul Roșu de Intervenție în județul Călărași, în urma unui accident rutier produs în zona Drajna, unde un autocar în care se aflau aproximativ 60 de persoane a intrat în coliziune cu un autotren încărcat cu radiatoare.

Potrivit primelor informații furnizate de autorități, în urma impactului au rezultat 12 victime, toate conștiente, care prezintă, la acest moment, vătămări ușoare. Cu toate acestea, amploarea evenimentului și numărul mare de persoane implicate au determinat activarea Planului Roșu de Intervenție la ora 14:56.

La locul accidentului au fost mobilizate importante forțe de intervenție. Acționează șapte echipaje medicale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ale Serviciului de Ambulanță Județean, precum și două autospeciale dotate cu module de descarcerare și alte două autospeciale pentru muncă operativă.

De asemenea, pentru una dintre victime a fost solicitat un elicopter SMURD, care urmează să asigure transportul către o unitate medicală, în funcție de evaluarea efectuată la fața locului.

Polițiștii intervin pentru gestionarea situației și dirijarea traficului. Circulația rutieră este blocată pe sensul de mers Drajna – Slobozia, iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să utilizeze rute alternative până la finalizarea intervenției.

Misiunea echipajelor de salvare este în desfășurare, iar autoritățile continuă evaluarea victimelor și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi comunicate oficial.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *