Previziuni din viitorul… apropiat

  În politica românească, adversarii de astăzi pot deveni colegii de guvernare de mâine. Uneori, fără să fie nevoie de o alianță anunțată, de un protocol sau de explicații pentru alegători. Ajung câteva numiri discrete, câteva uși deschise și suficientă răbdare.

Îmi asum, așadar, câteva previziuni. Sunt ipoteze politice, nu informații din culisele unor negocieri. Viitorul le va confirma sau le va trimite la coș.

Prima: membri și apropiați ai AUR ar putea primi, încetul cu încetul, funcții în eșaloanele doi și trei ale unui nou guvern. Secretari de stat, consilieri, oameni instalați în agenții și instituții unde puterea se exercită departe de camerele de televiziune. Intrarea s-ar putea face individual, sub explicații administrative, în timp ce discursul public al partidului ar rămâne o vreme la fel de războinic.

Pentru cititorul dintr-un oraș mic sau dintr-o comună, merită urmărit cine apare în conducerea serviciilor deconcentrate, cine primește sprijin pentru o numire și cine își schimbă brusc vocabularul despre foștii adversari. Acolo s-ar putea vedea primele semne ale unei apropieri.

A doua previziune îl privește pe George Simion. În scenariul pe care îl anticipez, el ar putea fi îndepărtat de la conducere, iar AUR ar primi o echipă nouă, mai dispusă să negocieze și mai ușor de acceptat de partidele cu care astăzi se confruntă. O asemenea schimbare ar putea fi prezentată drept maturizare politică. Testul ei ar fi însă simplu: ce obțin alegătorii și ce obțin cei care ajung în funcții?

La PNL, mă aștept la o revenire în forță a liberalilor care preferă înțelegerile cu PSD. Cei pe care, în limbajul polemic al politicii, i-am putea numi „peneliștii pesediști” ar putea recâștiga controlul partidului. Au un avantaj previzibil: pot promite organizațiilor acces la guvernare, continuitate în administrație și păstrarea pozițiilor.

În această ecuație, Ilie Bolojan ar putea ajunge să fie înlăturat politic după o succesiune familiară: susținere publică, nemulțumiri interne, distanțarea colegilor și, în final, schimbarea conducerii. Anticipez pentru el o ieșire care ar putea aminti de cele ale lui Ludovic Orban și Nicolae Ciucă, chiar dacă împrejurările și responsabilitățile fiecăruia sunt diferite.

Când partidul începe să vorbească tot mai mult despre „nevoia unei noi etape”, liderul ar face bine să numere voturile din interior.

În privința lui Nicușor Dan, previziunea mea este că nu se va ajunge la suspendare. Amenințarea ar putea fi folosită în confruntarea politică, însă între declarație și vot există calcule pe care niciun partid nu le poate ignora. Mai mult, cred că ar putea obține și un al doilea mandat. Este pariul cel mai îndepărtat dintre cele de aici și depinde, desigur, de felul în care își va exercita funcția și de alternativele pe care le vor propune adversarii.

Toate aceste ipoteze au un punct comun: posibilitatea ca marile confruntări publice să se încheie prin înțelegeri pe care alegătorii nu le-au anticipat când au votat.

De aceea, în lunile care vin, aș urmări cu atenție numirile, voturile și schimbările de conducere. Declarațiile vor fi numeroase. Deciziile vor arăta cine cu cine poate lucra și pentru ce.

Iar din provincie, unde efectele unei numiri se simt uneori mai repede decât ecoul unui discurs de la București, avem toate motivele să ținem socoteala.

Leonida Jecu