Călărașiul își încoronează campionii în această seară! Final incendiar în Superliga de Minifotbal

0

Șase luni de competiție, 12 echipe, 192 de jucători și un podium care se decide în ultimele trei meciuri. Superliga Minifotbal Călărași ajunge astăzi la final, iar suspansul este maxim: locurile I, II și III sunt încă în joc.

De la ora 19:00, la noua Bază Sportivă „Alexandru Gheorghe”, se dispută ultimele trei partide ale competiției. Calculele nu sunt încheiate, iar fiecare punct poate schimba ierarhia. Campioana și ocupantele celorlalte două trepte ale podiumului vor fi cunoscute abia după fluierul final.

Organizată de Asociația Club Sportiv Minifotbal Călărași, reprezentată de Adrian Jecu, Superliga a adus pe teren 12 echipe formate din 192 de călărășeni, jucători amatori uniți de aceeași pasiune pentru fotbal.

Timp de jumătate de an, competiția le-a oferit acestora șansa de a transforma meciurile dintre prieteni într-o întrecere organizată, cu miză, clasament și trofee.

Organizarea turneului a fost posibilă cu susținerea senatorului de Călărași Cristian Ioan Rusu și a primarului municipiului Călărași, Marius Grigore Dulce.

Organizatorii îi invită pe călărășeni să vină în această seară la Baza Sportivă „Alexandru Gheorghe” și să își susțină favoriții într-un final în care verdictul se va da pe teren.

În jurul orei 21:00, după încheierea ultimelor partide, va avea loc festivitatea de premiere a echipelor participante.

Cu acest prilej vor fi acordate și diplome de recunoștință pentru sprijinul acordat fotbalului amator călărășean senatorului Cristian Ioan Rusu, primarului Marius Grigore Dulce, vicepreședintelui Consiliului Județean Călărași Laurențiu Dan Ionescu și directorului CSM Călărași Valentin Anghel.

Finalul celor șase luni de competiție va fi marcat de un spectaculos joc de lumini și culoare.

Astăzi se dă verdictul. De la ora 19:00, la Baza Sportivă „Alexandru Gheorghe”, Călărașiul își află campionii!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *