AUR Călărași mimează opoziția, presa locală mimează că n-a observat

0

   La Călărași, opoziția e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. AUR poartă titulatura de „principal partid de opoziție” cu o naturalețe admirabilă. Și presa locală i-o lasă în pace, ca pe o diplomă înrămată pe care ar fi nepoliticos s-o dai jos de pe perete ca să vezi cine a semnat-o.

Ce decizie a puterii locale a contestat public organizația județeană AUR? Ce alternativă a pus pe masă? Când a ținut ultima conferință de presă la care a trebuit să răspundă și la a doua întrebare? La Călărași, asemenea curiozități riscă să strice relațiile dintre presă și politicieni. Și ar fi păcat. Abia se obișnuiseră unii să tacă și ceilalți să-i lase.

Potrivit unor surse locale, unii primari PNL s-ar da de ceasul morții să înființeze organizații AUR în comune conduse chiar de liberali, cu sprijinul unor lideri social-democrați nemulțumiți. Informația rămâne de verificat. Dacă se confirmă, merită aflat dacă, la inaugurare, primarul liberal taie panglica sau îi lasă pe cei de la AUR să mimeze și că s-au descurcat singuri.

Încurcate sunt căile politicii locale. Dacă sursele au dreptate, liberalul găsește oamenii, social-democratul supărat se pune la dispoziție, iar AUR primește organizația. Singurul rol rămas neacoperit e al jurnalistului care să întrebe câtă opoziție își poate permite o filială față de primarul care ar fi ajutat-o să se nască.

Și, fiindcă tot vorbim despre mimat, cum îi zice, în politica de Călărași, celei care mimează orgasmul? Opoziția de AUR. Iar presa locală, discretă ca întotdeauna, a avut grijă să nu întrebe dacă a simțit cineva ceva.

Gurile rele spun că de vină pentru atâta discreție ar fi contractele pentru masa caldă a elevilor și cele de prestări servicii de publicitate, pe care șeful județean al hAURiștilor le-ar fi încheiat cu generozitate. Până una-alta, la masa presei locale, întrebările incomode par să fie singurele servite reci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *