Aniel Theodor Nedelcu-,,Este o performanță unică pentru județul Călărași, ca o echipă din liga a- IV-a să ajungă în faza a IV-a a Cupei României”

0

aniel

Marţi – 3 octombrie, nou promovata în Liga a III-a, Agricola Borcea, va fi gazda meciului susținut în compania echipei Petrolul Ploiești în faza a patra a Cupei României. Partida se va disputa la ora 14.30.  Faza a IV-a a Cupei României, la care vor participa cele 18 echipe calificate din faza a treia plus restul de 18 echipe din Liga 2, este ultima înainte de a intra în joc şi echipele din primul eşalon al fotbalului românesc.

Primarul comunei Borcea, Aniel Theodor Nedelcu,  a declarat: ,, Suntem mândri de performanța realizată de echipa AS FC Agricola Borcea și invităm toți iubitorii de fotbal din județul Călărași să vină la meci și să încurajeze echipa”.

Din turul 4 al acestei ediţii a Cupei României, FRF urmează să premieze participantele. O victorie va aduce în contul echipei din Borcea. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Până în faza 16-imilor, echipa gazdă are obligaţia asigurării costurilor de organizare, cu excepţia baremurilor de arbitraj care vor fi suportate în procente egale 50%-50% de către ambele echipe. Echipa gazdă are obligaţia de a achita baremul de arbitraj în întregime, echipa oaspete având obligaţia de a achita ulterior către clubul gazdă jumătate din valoare.

În faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători pe toată durata celor 90 de minute regulamentare de joc. Totodată, va fi permisă efectuarea unei a patra înlocuiri de jucători numai în reprizele de prelungiri şi doar în situaţia în care celelalte trei schimbări au fost efectuate pe durata celor 90 de minute regulamentare de joc.

Echipele din Liga 1, Liga a 2-a şi Liga a 3-a, participante la jocuri din Cupa României, sunt obligate să respecte dispoziţiile privind numărul minim de jucători sub 21 de ani, respectiv 19 ani pentru cluburile de Liga a 3-a pe tot parcursul competiţiei astfel:

– Echipele din Liga 1 sunt obligate să respecte condiţiile mai sus menţionate în toate jocurile din cadrul Cupei României;
– Echipele de Liga a 2-a şi Liga a 3-a sunt obligate să respecte regulile anterior menţionate dacă joacă cu echipe din aceeaşi categorie competiţională.

În situaţia în care cluburile de Liga a 2-a şi/sau Liga a 3-a joacă cu o echipă de nivel superior ambele echipe vor trebui să respecte regulile respective astfel cum sunt acestea prevăzute pentru clubul de categorie superioară (de ex. dacă o echipă de Liga a 3-a joacă cu una de Liga a 2-a, atunci ambele echipe vor trebui să folosească pe toată durata partidei numărul minin de jucători prevăzut pentru cluburile de Liga a 2-a).

– Prin excepţie de la situaţiile de mai sus prevăzute, în cazul în care una din echipe este de nivelul Ligii a 4-a sau inferior, niciuna dintre echipele participante la jocul respectiv nu va trebui să respecte regulile anterior amintite.

În privinţa numărului maxim de jucători extracomunitari folosiţi în jocurile din Cupa României, se aplică următoarele reguli:

a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeaşi categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.

Echipele programate în Cupa României nu pot renunţa la jocuri şi nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancţiunea excluderii şi retrogradării lor în eşalonul imediat inferior din campionatul în care participă.

Iată şi datele de disputare ale celorlalte runde ale ediţiei 2017-2018 a Cupei României, faza naţională:

Şaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017
Optimi de finală: 29 noiembrie 2017
Sferturi de finală: 28 februarie 2018
Semifinale (tur): 18 aprilie 2018
Semifinale (retur): 9 mai 2018
Finala: 27 mai 2018

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *