Proiect: Instituțiile publice să fie obligate să asigure copierea gratuită a actelor depuse de cetățeni
Cetățenii ar putea scăpa de alergătura și de cheltuiala implicate de copierea documentelor atunci când au de depus acte, cereri sau formulare la autoritățile și instituțiile publice din țara noastră, potrivit unui proiect pus în dezbatere la Senat joi. Mai exact, instituțiile publice vor fi obligate să se ocupe, în mod gratuit, de fotocopierea actelor aduse de cetățeni. În plus, toate instituțiile vor fi obligate să pună gratuit la dispoziția cetățenilor formularele solicitate, atât în format fizic, cât și online.
Proiectul de lege de la Senat vizează, de fapt, simplificarea procedurilor administrative de depunere a unor acte la autoritățile și instituțiile de la noi.
Concret, așa cum stabilește proiectul, autorităţile şi instituţiile publice care vor solicita copii, în format fizic (pe hârtie), ale unor acte, cereri sau formulare, altele decât cele emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, vor trebui să asigure, în mod gratuit, fotocopierea acestora.
Tot gratuit, aceleași instituții vor trebui să pună la dispoziția cetățenilor, atât în format fizic, cât și în format electronic (pe site-ul propriu), modelele formularelor sau cererilor aferente tuturor serviciilor publice furnizate.
În plus, proiectul prevede că regulile de mai sus se vor aplica și “persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”. Cu alte cuvinte, aceste reguli se vor aplica, de pildă, și universităților.
Așa cum subliniază inițiatorii, “propunerea legislativă are menirea de a ajuta cetăţenii să-şi rezolve rapid şi simplu procedurile administrative de depunere a unor acte, cereri sau formulare la diverse autorităţi şi instituţii. Este interesul tuturor ca actul administrativ să fie rapid, uşor de realizat şi fără cheltuieli din partea cetăţenilor. Existenţa unor copii tipărite a documentelor pe care autoritatea le solicită, dar şi fotocopierea gratuită, la nevoie, a actelor pe care autoritatea le solicită reprezintă premisele unui serviciu public de calitate şi eficient”.
Reamintim, în acest context, că, începând din ianuarie, instituțiile nu vor mai putea cere copii după actele emise deja de alte entități ale statului.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

