Unirea Frăsinet la moment de sărbătoare/ Alin Ploeişteanu din nou la înălţime

0

 

   Pentru orice echipă într-un sport colectiv promovarea într-un eşalon superior este un moment de reală bucurie, satisfacţie, precum şi împlinirea miilor de ore de muncă şi eforturi. Iar atunci când promovezi, în fotbal satisfacţia este multiplă. Trebuie să recunoaştem că pentru orice fotbalist, indiferent de nivelul la care evoluează, o promovare îl face un mic „erou”. Este poate un cuvânt mult prea mare pentru tinerii care trăiesc momentele lor de sărbătoare şi sunt felicitaţi de toţi cei implicaţi în astfel de activităţi.

Reînfiinţată în urmă cu un an la iniţiativa şi dorinţa expresă a lui Alin Ploieşteanu, fost jucător de fotbal şi actual primar al comunei Frăsinet, echipa AS Unirea Frăsinet s-a înscris în cadrul întrecerii judeţene în liga a-V-a. Încet, încet primarul comunei, sprijinit de fermierii din zonă, a susţinut activitatea fotbalistică cu menţiunea că era singura manifestare la care se adunau un număr foarte mare de tineri din localitate, dornici de mişcare.

  În urma acestor eforturi, la finalul sezonului 2021-2022, formaţia Unirea Frăsinet a reuşit să ocupe prima poziţie în clasamentul ligii a V-a, ceea ce le oferă posibilitatea de a juca în Liga a IV-a din judeţul Călăraşi. A fost un campionat în care lupta pentru locul fruntaş s-a dat până la finele campionatului.

Alin Ploieşteanu: ,, Principalul meu obiectiv, la preluarea mandatului de primar, a fost reînfiinţarea echipei de fotbal.Ca şi fost sportiv de performanţă, ştiu exact ce rol are mişcarea în dezvoltarea unui om şi bucuria pe care o poţi aduce semenilor când câştigi. Am reuşit să promovăm doar după un singur an, numai cu copii de la noi din comună plus doi, trei copii din comuna învecinată Valea Argovei.

Reporter: Cum i-aţi motivat pe jucători să ajungă la această performanţă?

Alin Ploieşteanu: ,,Cu un efort financiar modest dar cu o ambiţie foarte mare din partea jucătorilor, am reuşit, de fapt, ei au reuşit. În afară de arbitraj şi deplasări, noi nu am cheltuit ca şi primărie, alţi bani. Echipamentul sportivilor a fost oferit de un întreprinzător din comună. Deasemenea, vreu să mulţumesc pe această cale, agricultorilor din comună care ne-au sprijinit printre care şi tatăl meu. Dar cel mai important lucru a fost atmosfera şi relaţiile din vestiar. Pot să vă spun fără falsă modestie că la începutul campionatului, am strâns toţi jucătorii şi i-am avertizat că indiferent de valoare, cine se ceartă cu coechipierul, cu arbitrul sau cu adversarul, pleacă acasă în secunda doi. Unirea Frăsinet trebuie să fie un etalon de fairplay. Disciplina pe care am impus-o în vestiar este la fel de drastică ca şi cea din primărie şi rezultatele se văd în ambele direcţii. În primărie, toată lumea colaborează şi fiecare angajat se consultă şi se completează cu colegii săi.

Reporter: În legătură cu echipa de fotbal, ce planuri de viitor, aveţi?

Alin Ploieşteanu: În clipa de faţă, ne găndim la resursele necesare pentru a evolua în liga a-IV-a. Sunt necesare multe investiţii : gard, vestiare, echipă de juniori pe care deja o avem, deplasările vor fi mai lungi, cu costuri suplimentare, eu merg în continuare cu copiii mei , plus trei-patru transferuri din comunele învecinate, probabil Ulmu, Valea Argovei şi Lehliu. Cu ajutorul lor şi al fermierilor locali, am siguranţa că voi reuşi să ţin echipa, undeva la jumătatea clasamentului, în liga a-IV-a. Este un obiectiv ambiţios, dar mie îmi plac provocările. Îmi place fotbalul şi iubesc copiii aştia, mai ales că eu am practicat acest sport. Liga a-IV-a înseamnă mult mai mult. În vară, o să fac tot posibilul să trimit aceşti copii, pentru 7-8 zile într-un cantonamet, la munte, pentru pregătirea noului sezon. În încheiere, vreau să asigur şi jucătorii şi cetăţenii din Frăsinet, că voi depune toate eforturile să înscriu Frăsinetul pe harta echipelor de fotbal de top din judeţul Călăraşi.clsspll

3801 vizualizari in total 1 vizualizari azi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *