Ludovic Orban : ,, Pe mine, puterea acum nu mă mai poate corupe, eu nu doresc funcția de președinte ca să am putere personală…,,

Am arătat de-a lungul carierei mele politice că nu m-am îmbogățit, că nu am tras beneficii personale, că n-am folosit puterea împotriva altora, n-am folosit puterea într-un mod impropriu, că am avut respect față de oameni, respect față de lege și că pot să exercit puterea în beneficiul general și nicidecum în beneficiul propriu
  Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei și candidatul acestei formațiuni politice la funcția de Președinte al României, a explicat pe pagina sa de facebook, motivele pentru care ar trebui să fie votat de români la alegerile prezidențiale :
  “Eu pot să vă spun doar atat, că eu am intrat în aceasta competiție hotărât să mă bat pentru victorie, hotărât să-i conving pe oameni că sunt ceea ce trebuie pentru România și că pot să exercit în cele mai bune condiții prerogativele de președinte.
Adică sunt cel mai bine pregătit, cu cea mai mare experiență, cu osatura morală cea mai solidă demonstrată de-a lungul timpului, cel mai ferit de a fi corupt de putere, pentru că expunerea mea la putere a fost graduală.
Pe mine, puterea acum nu mă mai poate corupe, eu nu doresc funcția de președinte ca să am putere personală sau să câștig beneficii de natura personală.
Am arătat de-a lungul carierei mele politice că nu m-am îmbogățit, că nu am tras beneficii personale, că n-am folosit puterea împotriva altora, n-am folosit puterea într-un mod impropriu, că am avut respect față de oameni, respect față de lege și că pot să exercit puterea în beneficiul general și nicidecum în beneficiul propriu.
Deci, am intrat în cursa cu obiectivul de a câștiga. Ca atare, voi face tot ce este democratic, corect posibil pentru a comunica cu oamenii, pentru a reprezenta viziunea mea, proiectele, obiectivele pe care le am, felul de președinte care îmi doresc t fiu și am convingerea ca, dacă oamenii intr-adevar își doresc un președinte care să-i reprezinte, care să fie cinstit cu ei, care să le spună adevarul, care să fie implicat cu adevărat, care să ducă lupta cu tot ceea ce este rău, cu tot ceea ce nu funcționează, cu toate tarele care grevează în momentul de față buna funcționare a societății, a instituțiilor publice, dacă își doresc un astfel de președinte, pot sa imi acorde votul.”
314 vizualizari in total 4 vizualizari azi

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*